Oamenii de ştiinţă de la Universitatea Dundee, Scoţia, au arătat că senzaţia de foame poate afecta felul în care oamenii iau decizii importante, ei devenind grăbiţi şi lipsiţi de răbdare, relatează Sky News.
Mai mult, senzaţia de foame poate schimba preferinţele pentru recompense fără legătură cu alimentele, potrivit rezultatelor unui studiu publicat în Psychonomic Bulletin and Review. Foamea interferează şi se răsfrânge şi asupra altor tipuri de decizii care apar în viaţa de zi cu zi, unele dintre ele cu consecinţe pe termen lung, precum cele financiare sau relaţionale.
CITEȘTE ȘI: Ai prea des senzaţia de foame? Greşelile care te împing la mâncatul în exces
Un număr de 50 de participanţi au fost testaţi de două ori, după ce au mâncat normal într-o zi, respectiv după ce nu mâncaseră nimic în timpul zilei. Cei care nu şi-au potolit foamea au arătat o preferinţă mai puternică pentru recompense de mai mică valoare, dar care să fie oferite imediat, faţă de altele mai consistente pe care însă să le primească ceva mai târziu.
Coordonatorul studiului Benjamin Vincent spune că e important ca oamenii să ştie că foamea le afectează preferinţele, mai ales dacă au venituri mici sau se află într-o situaţie în care trebuie să-şi poată gestiona resursele, iar o decizie proastă e tot ce le mai lipseşte. Oamenii care umblă pe drum înfometaţi sau încearcă să fie eficienţi şi pe stomacul gol, la muncă sau alte activităţi, pot fi mai uşor exploataţi de vânzători sau pot să-şi schimbe preferinţele astfel încât să fie afectaţi pe termen lung de nişte decizii pripite de moment.
„De obicei oamenii sunt conştienţi că nu trebuie să meargă la cumpărături când le e foame, întrucât vor tinde să cumpere alimente nesănătoase şi vor fi mai îngăduitori decât în mod obişnuit. „Dacă te duci înfometat la o întâlnire cu un consultant de asigurări sau de credit, poţi deveni mai preocupat de obţinerea unei satisfacţii imediate în defavoarea unui viitor potenţial mai promiţător”, spune expertul.
CITEȘTE ȘI: Ingredientul uzual care îți PROVOACĂ foamea în permanență /STUDIU
Oamenii de ştiinţă au descoperit că în general oamenii sunt dispuşi să aştepte 35 de zile pentru a primi o recompensă consistentă, dar înfometaţi fiind vor accepta una pe jumătate ca valoare dacă o pot obţine în 3 zile.